Eduard Winsch, sau Tedy cum îl strigă prietenii din parcurile de skate și nu numai, este unul dintre cei mai tineri urzitori din Team, dar e flăcău vredinic și s-ar da pe skate și, mai nou, pe longboard de dimineață până seară, lucru pe care îl face de altfel de 4 ani încoace.
Mândru cercetaș, Tedy spune că nici măcar loviturile nu stau între el și skate-ul lui și că sportul acesta a devenit un pilon după care își petrece zilele. ”La început nu știam ce înseamnă să reprezinți ceva în timp ce ai placa sub picioare sau ce înseamnă să fii într-o astfel de echipă”, spune Tedy, dar nu mult timp a trecut până când a început să pună cap la cap toate lucrurile care îl leagă de team. ”Urzeală mă susține și mă încurajează, și, mai mult de atât, mă motivează”.
Îl bucură orice prietenie legată cu oameni din diferite colțuri ale țării și, mai mult de atât, îl bucură că toate aceste legături s-au format în timp, fără să-și dea seama pe moment. Și fără să-și dea seama ”am învățat să apreciez mai mult tradițiile românești” pentru că a găsit forma perfectă pentru el și ”pot să dau restart folclorului în timp ce fac un downhill pe placa mea de skate”.